Comunicate de presă

Emilian Pavel: Noua agendă pentru competențe și alte vești bune pentru europeni!

Săptămâna trecută, la Strasbourg, printre alte subiecte extrem de importante, am discutat despre educație. Am dezbătut și votat proiecte precum ‘Noua agendă pentru competențe în Europa’, sau viitorul programului Erasmus+.

Cu ocazia începerii anului școlar în multe State Membre, Parlamentul European a reafirmat sprijinul Europei pentru o educație care să ofere tinerilor șanse reale pentru o viață profesională de succes.

Cred, alături de mulți alți deputați și de mulți cetățeni, că în economia globală, singurul avantaj competitiv al Europei va veni ca rezultat al unor investiții masive în educație, în toate formele sale. Dar mai mult decât piețele globale, suntem interesați de viitorul cetățenilor noștri, de viața profesională împlinită pe care europenii pot și merită să o trăiască. Această viață profesională de succes depinde, în foarte multe cazuri, de stagiile de pregătire, de programele de ucenicie și practică prin care tinerii europeni, de exemplu, pot învăța, se pot forma și pot crește șansele de angajare sau gradul de pregătire.

În intervențiile mele din plen, am accentuat faptul că nu toți tinerii dispun de resursele necesare și că, pentru destui dintre ei, un stagiu de practică sau de ucenicie plătit, reprezintă singura șansă de a se susține. Altfel, acei tineri sunt condamnați mai departe la sărăcie, lipsa de oportunități și excluziune.

Referitor la Noua agendă pentru competențe în Europa, acest raport a fost unul din cele la care am lucrat cu cel mai mare drag. El etalează o serie de principii și acțiuni simple, însă care pot avea un extrem de mare impact, dacă sunt implementate cu enormă seriozitate și angajament de fiecare stat membru. Educația și formarea profesională sunt bineînțeles competențe exclusive ale fiecărui stat membru, însă cred că putem accepta cu toții că avem enorm de multe puncte în comun.

Am rugat, în plen, statele membre să se concentreze în programele lor de formare profesională și de învățământ atât pe competențele care să contribuie la inserția profesională, precum cele de bază ca și alfabetizarea și competențele numerice, dar și pe alfabetizarea digitală și pe competențele care sunt relevante pentru societate într-un mod mai general. Acestea ar fi competențele transversale, transferabile sau non-tehnice, ca de exemplu, capacitatea de a conduce, competențele sociale și interculturale, educația managerială și antreprenorială.

Totodată, eu cred că toți actorii relevanți de pe piața muncii ar trebui să fie implicați în procesul de formare și astfel, la nivel național, să avem un dialog apropiat cu partenerii sociali în crearea programele de formare profesională și de învățământ.

O bucurie mare a fost aceea că, în 13 Septembrie, Guvernul României a adoptat proiectul de Lege privind internshipul, urmând ca acesta să fie trimis in Parlament cu propunerea de adoptare în procedură de urgență. Acesta prevede, printer altele că tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituții publice, pe perioade de cel mult șase luni. Mai multe detalii puteți găsi aici.

Nu cred că mai avem vreo scuză, la nivel european, pentru a nu investi într-o educație favorabilă incluziunii, care să răspundă provocărilor sociale și economice, care să asigure acces și oportunități egale pentru toți, indiferent de vârstă. Consider că fiecărui european trebuie să i se respecte dreptul de a obține competențe fundamentale pentru secolul al XXI-lea, pe întreg parcursul vieții.

Consider așadar că avem un cadru propice obținerii de rezultate și avem o agendă excelentă pentru competențe în Europa. Întrebarea mare e ce vom face mai pe mai departe cu ea.

TSD Braila organizeaza “Crosul Generatiilor” / Marele premiu este o bicicleta

Partidul Social Democrat filiala Braila, Tineretul Social Democrat dau startul unei competitii unice în Braila, în care toată lumea se va bucura de o super experienta sportiva, dar si de multa distractie. Este vorba despre CROSUL GENERATIILOR „HAI LA CROS, CA-I SANATOS”, ce invita la alergare toti iubitorii de miscare din municipiul si judetul Braila.

CROSUL GENERATIILOR, initiat de Organizatia de Tineret a PSD Braila, se va desfasura în parcul Monument din Municipiul Braila.

Cel mai nou eveniment urban dedicat brailenilor va oferi tuturor amatorilor de distractie prin sport ocazia sa se bucure de o atmosfera deosebita. Concurentii se vor întalni intr-un cadru special pregatit cu multe surse de energie, voie buna si invitati surpriza. La start pot lua parte alergatorii amatori, pe 3 categorii: copii sub 12 ani, peste 12 ani fete si peste 12 ani baieti. Zona de Start/Sosire se va afla în zona Rondoului, de unde toți concurenții vor pleca în cursa de alergare.

Participanții la CROSUL GENERATIILOR se vor bucura si de 3 premii consistente, pentru fiecare categorie in parte, cate O BICICLETA! Pasiunea pentru sport și pofta de mișcare împreună cu prietenii, familia și toți cei dragi vor completa tabloul plin de culoare al competiției „Hai la cros, ca-i sanatos”.

Gabriel Petrea, președintele Tineretului Social Democrat: Tinerii trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare țară europeană!

Organizația TSD România este reprezentată în biroul de conducere al Tinerilor Socialiști Europeni de vicepreședintele nou ales, doamna Cătălina Ștefănescu. 25 de membri TSD au participat sâmbătă, 8 aprilie, la cel de-al 13-lea congres al Tinerilor Socialiști Europeni unde s-a votat noua structură de conducere.

‘Prin prezența unui membru TSD în conducerea structurii YES (Young European Socialists) transmitem un semnal de unitate și solidaritate față de partenerii europeni. În același timp, acum avem posibilitatea de a promova proiectele TSD și ale României la nivel european, astfel încât să implementăm politicile necesare pentru dezvoltarea economică și socială a tuturor tinerilor din țările europene. Cred că doar printr-o deschidere pe plan internațional, vom reuși să punem în practică proiectele de integrare, egalitate de șanse sau pentru dezvoltarea tinerilor. Cu această ocazie, vreau să îl felicit pe colegul nostru Joao Albuquerue pentru funcția de președinte YES și să îl asigur că prin colega noastră, Cătălina ștefănescu, vicepreședinte YES, vom contribui într-un mod activ și aplicat la elaborarea și implementarea proiectelor menite să crească calitatea vieții tinerilor. Tinerii trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare țară europeană! ‘a afirmat Gabriel Petrea, președintele TSD.

/ In Comunicate de presă / By gherle anca / Comentariile sunt închise pentru Gabriel Petrea, președintele Tineretului Social Democrat: Tinerii trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare țară europeană!

Alegeri și discuții la nivel înalt organizate de TSD Bihor

Sfârșitul săptămânii trecute a fost unul deosebit de încărcat pentru tinerii social democrați din Bihor. Pe durata a trei zile, organizația județeană de tineret a găzduit atât alegerile pentru conducerile TSD Bihor și TSD Oradea cât și regionala TSD din Regiunea Nord-Vest.

În prezența a peste 40 de invitați, cei 254 de tineri delegați din majoritatea localităților bihorene, reuniți Vineri 29 Iulie la Teatrul de Stat Regina Maria, au ales noua conducere a TSD Bihor. În funcția de Președinte a fost ales Caciora Octavian Andrei, Bențe Andrei Valer a fost ales Președinte Executiv, iar Secretar al organizației a fost ales Cristian Pop. Vicepreședinții TSD Bihor vor fi aleși după finalizarea procesului electoral în toate organizațiile din județ.

Conducerea PSD Bihor a fost reprezentată de către președintele Ioan Mang, Emilian Pavel, Președinte executiv al PSD Bihor și deputat european, senatorul Florian Bodog, Președintele PSD Oradea, deputații Ioan Roman și Gheorghe Bogdan, Lia Pop, Președintele organizației de femei din cadrul PSD Bihor, alți vicepreședinți și primari din mai multe comune ale județului.

La nivel național, TSD a fost reprezentat de către președintele Gabriel Petrea, Adrian Rândunică, din Brăila, în calitatea sa de Secretar general, deputații Cătălina Ștefănescu și Gabriela Podașcă, precum și Președintele TSD Vaslui, Tudor Buzatu, Președinta TSD Dolj, Alexandra Presura, Președintele TSD Craiova, Ionuț Dumitrache, Secretarul TSD Sector 5, Amira Sawan  și Secretarul TSD Sector 4, Loredana Murariu.

La eveniment au luat parte reprezentanți ai organizațiilor județene din Nord-Vestul țării: Vladimir Matusan președintele TSD Cluj, Bogdan Ivan, președintele TSD Bistrița-Năsăud, Dan Chiș, președinte al TSD Sălaj, Ionuț Bujor, președinte al TSD Satu Mare și Bratu Florin, vicepreședinte TSD Maramureș.

În prezent, TSD număra în rândurile sale cei mai mulți aleși la nivel local dintre toate organizațiile de tineret ale partidelor politice. În Bihor, 3 din cei 5 consilieri locali ai PSD în Oradea sunt și membri TSD, iar Sergiu David, proaspăt ales Joi, 28 Iulie Președinte al TSD Oradea, este cel mai tânăr consilier județean din România.

TSD Bihor a mai consemnat și alte două recorduri, deputatul european Emilian Pavel fiind în momentul alegerii sale cel mai tânăr președinte al unei organizații TSD din țară, iar mandatul său, de durata a zece ani și încheiat anul trecut, a fost de asemenea cel mai lung mandat al unui președinte TSD până în prezent.

În ziua următoare alegerilor județene, au avut loc lucrările regionalei TSD, conduse de către președintele Gabriel Petrea și deputatul european Emilian Pavel. Au fost prezenți lideri și delegați ai tinerilor social democrați din Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Dolj, Vaslui, Craiova, și din mai multe sectoare ale Bucureștiului, alături de toți invitații și liderii PSD care au participat și la alegerile pentru conducerea TSD Bihor.

Subiectele principale ale discuțiilor au fost legate de organizarea alegerilor parlamentare din această toamnă, de proiectele TSD pentru tinerii români dar și de absența unor inițiative concrete, la nivel de guvern, destinate sprijinirii și încurajării tinerilor.

Deputatul european Emilian Pavel a condamnat, la nivel local, decizia primăriei Oradea de a majoră taxa pentru hrană la creșele din municipiu, iar la nivel național și-a exprimat dezacordul față de sistarea, de către guvernul Cioloș, a stimulentelor acordate firmelor care angajează tineri până în 25 de ani, o măsură primită cu revoltă de către mulți angajatori și de tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă.

Nu în ultimul rând, Emilian Pavel a cerut primăriei Oradea proiecte concrete pentru îmbunătățirea infrastructurii Universității din Oradea, mai ales la nivelul serviciilor și oportunităților oferite studenților.

De asemenea, Gabriel Petrea și Emilian Pavel le-au prezentat colegilor lor textul unei scrisori deschise care a fost trimisă primului ministru Dacian Cioloș. Subiectul acesteia se referă la situația inacceptabiă în care guvernul României a trimis înapoi către Bruxelles peste 30 de milioane de euro, bani alocați în cadrul programului Garanția Europeană pentru Tineri și pe care, datorită întârzierilor și a lipsei de decizie la nivel de guvern, România nu îi va mai putea accesa decât, probabil, în cursul anului 2017. Această situație anormală pentru un guvern care se consideră profesionist, blochează în prezent zeci de inițiative venite atât în sprijinul tinerilor aflați în căutarea unui loc de muncă dar și a celor care doresc să înceapă o afacere și să devină, la rândul lor, angajatori !

Cei doi lideri ai TSD, care si-au bazat argumentația pe datele primite de către europarlamentarul Emilian Pavel de la Comisia Europeană, solicită primului ministru decizii urgente, cerute și așteptate de către Bruxelles, care să ducă la deblocarea situației.

Conferința Județeană de Alegeri a Tineretului Social Democrat Suceava

Duminică, 03.07.2016, a avut loc în Sala Mică a Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava Conferința Județeană de Alegeri a Tineretului Social Democrat Suceava.

Tânărul social — democrat, George Șoldan, a candidat pentru funcția de președinte al Organizației Județene a Tineretului Social Democrat Suceava și a fost susținut cu unanimitate de voturi de cei 150 de delegați convocați să ia parte la Conferința Județeană de Alegeri a TSD Suceava.

George Șoldan este absolvent al Facultății de științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității ‘Ștefan cel Mare’, Suceava și activează în rândurile TSD Suceava din 2007. Din februarie 2016, moment în care și-a dat demisia Solcan Alexandru, funcția de președinte interimar în cadrul TSD a fost ocupată de către Cătălin Fediuc.

Raportul privind activitatea Organizației Județene a Tineretului Social Democrat Suceava, în perioada 2013 — 2016, a fost prezentat de președintele interimar TSD, Cătălin Fediuc, care a accentuat faptul că implicarea tinerilor social-democrați în viața comunității și a PSD Suceava este una notabilă.

Programul de activitate pe care și l-a propus pentru următoarea perioadă pune accent pe dezvoltarea valorilor social-democrate în comunitate, confruntarea de idei și susținerea partidului.

‘Responsabilitatea numărul 1 este aceea de a consolida organizația TSD. Vreau să strâng în jurul meu tineri valoroși și împreună, ca echipă, să încercăm să concretizăm cât mai multe acțiuni care ne definesc și apoi, după ce acumulăm experiența necesară, să demonstrăm că suntem o forță a acestui partid.’ a declarat președintele TSD Suceava, proaspăt ales, George Șoldan.

Noul Birou Județean al TSD Suceava ales în cadrul Conferinței de Alegeri este următorul:

Prim Vice — Președinte, Cătălin Fediuc;

Secretar — Cojocariu Ionuț;

Vicepreședinți:

1. Buciac Gabriel;

2. Brădățan Ionuț;

3. Negrușer Isidor;

4. Mihoc Alexandru;

5. Stoleriu Alexandru Gabriel;

6. Andrei Ondina Ioana;

7. Mihai Juravle;

8. Mateiciuc Alin;

9. Cozianu Claudiu;

10. Gireadă Ștefan;

11. Buga Constantin — Primar Frumosu;

12. Isepciuc Adraian — Primar Pătrăuți;

13. Gherman Vlad — Primar Slatina

Evenimentul s-a bucurat de prezența senatorului, Ovidiu Donțu, a deputaților Eugen Uricec și Cezar Cioată, consilierii județeni Cătălin Ioan Nechifor, Alexandru Rădulescu Cușnir Dan Ioan, primarul Cătălin Coman.

Conferința Județeană de Alegeri a TSD Suceava a fost condusă de liderul grupului PSD din Consiliul Județean Suceava, fostul președinte al PSD Suceava, Cătălin Ioan Nechifor. Acesta a transmis la începutul conferinței salutul președintelui interimar al PSD Suceava, deputatul Ioan Stan, care nu a putut fi prezent la lucrările ședinței.

Cătălin Nechifor le-a transmis tinerilor social — democrați că TSD este una dintre cele mai importante organizații pe care le are Partidul Social Democrat și care a dat foarte multe valori, foarte mulți oameni. ‘Vreau să cred că astăzi veți gândi cel mai bine pentru viitorul organizației. Vestea bună este că în 5 iunie s-au ales mulți tineri în funcție, primari și consilieri locali. Acest semnal de întinerire a partidului l-ați dat și au fost aleși primari în comunități dificile. Este foarte important să vă integrați în politică. La PSD există cadrul special să fiți capabili să oferiți mult comunității.’ a declarat Cătălin Ioan Nechifor.

Vicepreședintele PSD Suceava, primarul Municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a arătat că spre deosebire de celelalte partide care au spus că vin cu tineri pe liste, la PSD chiar s-a întâmplat. ‘La Fălticeni avem patru consilieri de la TSD. Celelalte partide au pus tinerii la coada listei. Urmează o perioadă de bătălii electorale și rolul ședinței de astăzi e și acela de a începe pregătirea organizației pentru alegerile parlamentare din toamnă.’ a declarat Cătălin Coman.

Senatorul Ovidiu Donțu a apreciat că ‘Văd și tineri noi care au venit în TSD, văd și tineri cu ani de muncă aici. Cheia succesului în politică? Greu de spus. Aș îndemna să vă stabiliți un țel, să aveți obiective, să formați echipe, să fiți bătăioși și să adăugați multă muncă. Suntem într-un moment post alegeri locale, dar în fața unei bătălii pentru guvernarea României.’

Președintele interimar al organizației municipale PSD Suceava, consilierul județean Dan Ioan Cușnir a arătat în discursul său că organizația de tineret este cea mai importantă, iar ca dovadă stă Ovidiu Donțu care provine din organizația de tineret și este unul dintre cei mai importanți senatori cu cea mai bună prezență și cu legi foarte bune.

‘Donțu a crescut în organizația de tineret, a avut răbdare și s-a șlefuit. La fel și Victor Ponta care a crescut în organizația de tineret, a avut răbdare și s-a șlefuit. Cea mai importantă este însă echipa. Degeaba avem valori dacă nu avem echipă bună.’ a declarat Dan Ioan Cușnir.

El a mai apreciat că cea mai importantă calitate este cea de membru al PSD: ‘Cea mai importantă calitate este cea de membru al echipei și nu vremelnica funcție de conducere. O echipă, ca să funcționeze trebuie coordonată și trebuie să decideți ce fel de lider vă doriți să puneți. Singurul model de lider care poate da rezultate pe termen lung e tipul dirijor, care poate asculta orchestra. Din când în când se schimbă dirijorii, dar nu e nici o tragedie. Partidul merge înainte și nu se întâmplă nimic nou. Sunt convins că noul dirijor de la județ, Ioan Stan, va acorda atenție mare tinerilor. Dirijorul Nechifor a avut curajul să se înscrie în lupta împotriva lui Flutur în 2012. Dacă nu făcea asta stăteam cu cizma pe gât încă patru ani. Asta îi doresc și dirijorului organizației de tineret: să se concentreze pe aspectele pozitive cu preponderență’.

Ioana Irimia

Purtător de Cuvânt al PSD Suceava

Gabriel Petrea – Președintele TSD: Îndemn PRU să respecte legea privind protecția datelor cu caracter personal în campania lor de comunicare electronică

Observând entuziasmul cu care PRU a demarat o campanie de comunicare, prin intermediul telefoniei mobile și a internetului, doresc să lansez un îndemn călduros către conducerea PRU și către cei care execută această campanie de comunicare, să respecte legea referitoare la protecția datelor cu caracter personal și să folosească cu atenție baza de date a susținătorilor lui Victor Ponta de la alegerile prezidențiale din 2014.

Faptul că am primit semnale de la mai mulți tineri simpatizanți și susținători ai PSD referitor la mesajele primite în ultimul timp din partea Partidului România Unită, mă face să solicit public ca această campanie de comunicare electronică care țintește baza politică a TSD și a PSD să ia sfârșit.

Sunt convins că un partid într-o creștere fulminantă, precum PRU, dispune de suficiente mijloace pentru a-și construi singur o bază de date pe care să o folosească pentru campaniile sale de comunicare. Când îți propui un scor de 15%, trebuie să dispui de o vastă și sofisticată mașinărie de comunicare și de cunoștințe foarte temeinice asupra celor cărora te adresezi. Altfel, plagiind ceea ce s-a întâmplat într-o campanie precedentă, nu cred este calea de urmat, pentru că este și ineficient și este și lipsit de respect față de cetățeni.

Gabriel Petrea

Președinte TSD

/ In Comunicate de presă / By gherle anca / Comentariile sunt închise pentru Gabriel Petrea – Președintele TSD: Îndemn PRU să respecte legea privind protecția datelor cu caracter personal în campania lor de comunicare electronică

Liderii cărășeni prezenți la Comitetul Executiv Național al Tineretului Social Democrat, Vișeu de Sus – Maramureș

Președintele TSD Caraș-Severin, Mihaela Popovici împreună cu președintele TSD Reșița, Marius Ienea au participat în perioada 19 ? 21 februarie 2016, în localitatea Vișeu de Sus — Maramureș la lucrările Comitetul Executiv Național (CNEx) al Tineretului Social Democrat (TSD).

La întâlnirea tinerilor social-democrați au fost prezenți Gabriel Petrea, președintele TSD la nivel național, liderii filialelor județene din teritoriu și deasemeni europarlamentarul Emilian Pavel. La dezbateri au fost alături de tineri și: Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș, deputatul Gheorghe Simon, vicepreședinte al PSD la nivel național, deputatul Florin Tătaru, președinte interimar al PSD Baia Mare, deputatul Călin Matei, senatorii Liviu Marian Pop și Sorin Bota.

Discuțiile s-au axat pe analiza situației actuale și măsuri organizatorice în perspectiva alegerilor locale și parlamentare din acest an, aprobarea planului de acțiuni pentru anul electoral 2016, centralizarea candidaturilor tinerilor social-democrați pentru alegerile locale.

În cadrul CNEx al TSD s-au stabilit structurile de implementare și coordonare ale Ligii Elevilor Social-Democrați (LESD), Ligii Studenților Social-Democrați (LSSD) și Ligii Tinerelor Social-Democrate (LTSD).

‘Țin să precizez că familia TSD a rămas echipă puternică, entuziasmată și unită care va promova și se va implica efectiv în implementarea proiectelor care să vină în întâmpinarea așteptărilor tinerilor, a noii generații. Ne caracterizează determinarea, suntem încrezători în reușite și ne vom mobiliza exemplar pentru a demonstra că suntem în stare să aducem plus valoare prin aportul nostru, alături de seniori, în tot ceea ce presupune și se transpune în mai bine pentru toți românii.

Forța noastră vine din unitate! O generație unită este o generație puternică. Ne vom bate în echipă să câștigăm încrederea oamenilor care se bazează pe noi și vom continua să întărim echipa prin atragerea de noi membri și simpatizanți care să ni se alăture în eforturile de a schimba mentalități, de a transforma ideile în proiecte pe care suntem convinși că le vom și concretiza transpunându-le-n practică.

Președintele TSD Gabriel Petrea ne-a încurajat să dăm dovadă de curaj, vor fi ocazii în care vom fi critici și vom lua decizii care să schimbe în bine ce nu merge, dar suntem motivați să nu dăm înapoi, dimpotrivă, să dovedim prin fapte că suntem invincibili pentru că suntem determinați să câștigăm alegeri, arătând că suntem capabili de mai mult. Așa cum corect a subliniat președintele TSD — Gabriel Petrea, tinerii vor fi vectorii generației noastre în perioada următoare, Tineretul va fi bine promovat și susținut în perioada următoare și vom munci înzecit pentru ca să merităm și să ne impunem! Tinerii sunt motorul întregii vieți politice și administrative — aceasta implică mai ales o mare responsabilitate și responsabilizare, aceasta voi transmite colegilor mei din Caraș-Severin.’ — Mihaela Popovici, președinte TSD Caraș-Severin

‘Am avut bucuria să particip alături de colega mea la lucrările CNEx al TSD desfășurate în aceste zile în Maramureș, Vișeu de Sus. Ospitalitatea colegilor din Maramureș ne-a copleșit, deși nu ne-a surprins. Am avut prilejul să socializăm cu colegii din organizațiile TSD din toate județele, împreună am petrecut în pauzele lucrărilor CEx al TSD clipe de neuitat, astfel: am ales plimbarea cu ‘Mocănița de pe Valea Vaserului’ — cale ferată forestieră (Parcul Natural Munții Maramureșului), vizitarea Mănăstirii Moisei — cel mai vechi lăcaș de cult maramureșean, situată la poalele Pietrosului, reper al indentității românilor.

Urmare a concluziilor dezbaterilor desfășurate la Vișeu de Sus — Maramureș, vom transmite colegilor noștri mesajele liderilor naționali și ne vom asigura că vom rămâne pe termen lung cea mai mare structură de tineret din România! Vom reuși împreună să facem toți pașii necesari pentru că tinerii să-și clădească viitorul pe care îl merită și îl doresc. Prezența tinerilor pe listele de candidați pentru alegerile locale este nu doar necesară, ci normalitate.

Tinerii social-democrați au forța necesară de a aduce o schimbare pe scena politică! Ni s-a adus la cunoștință că în perioada următoare tinerii social-democrați care se vor afla pe listele depuse pentru alegerile locale din 5 iunie 2016, vor trece printr-un proces de formare și informare, care va cuprinde o serie de traininguri despre statutul alesului local și despre administrația publică din România. Ne așteaptă multă muncă, vom fi invincibili!’ — Marius Ienea, președinte TSD Reșița.

Biroul de presă al PSD Caraș-Severin

Cosmin Butuza: ‘TSD Maramureș se dezice de afirmațiile lui Mihai Sturzu’

Tinerii social democrați din Maramureș se consideră deranjați de ieșirea necontrolată a liderului central al TSD, Mihai Sturzu.

Reprezentanții TSD din județ au precizat că toate declarațiile pe care le-a făcut Sturzu în cadrul Congresului PSD nu reprezintă opinia tinerilor din țară și, cu siguranță, nu este o opinie împărtășită de tinerii din Maramureș.

Cosmin Butuza, președintele TSD Maramureș s-a arătat foarte dezamăgit de reacțiile lui Mihai Sturzu și a subliniat că acesta ar trebui să vorbească doar în nume personal, nu în numele tuturor tinerilor social-democrați.

‘Nu poate face afirmații în numele nostru, nu înainte de a se consulta măcar cu liderii organizațiilor județene ale TSD din țară. Sâmbătă, 17 octombrie 2015, în cadrul Comitetului Executiv Național al TSD am stabilit doar data alegerilor în cadrul organizației de tineret și l-am mandatat pe Mihai Sturzu pentru a participa la Congresul Național al PSD. Acesta trebuia doar să anunțe seniorii despre ziua stabilită de noi pentru alegerile naționale la tineret, însă de aici până la a cere anularea alegerilor interne în PSD este o acțiune pe care nimeni nu a prevăzut-o.

Mai mult, vreau să îi aduc aminte lui Mihai Sturzu despre faptul că președintele PSD, Liviu Dragnea a fost ales lider al partidului la nivel central prin votul a 97% dintre membrii PSD, în timp ce președintele TSD a fost impus în urmă cu doi ani, fără contracandidat’, a declarat, extrem de dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, liderul TSD Maramureș, Cosmin Butuza.

Cosmin Butuza, președinte TSD Maramureș:’ Mihai, pe noi, tinerii social democrați din Maramureș, nu ne reprezinți!’

Tinerii social-democrați maramureșeni susțin, prin vocea liderului lor, Cosmin Butuza, că timp de doi ani, cât a fost președinte al TSD la nivel național, Mihai Sturzu nu a făcut nimic altceva decât să își urmărească interesul personal și să dezbine, prin impunerea apropiaților săi în funcții de conducere.

‘Acum vine și ne dă lecții de morală și de unitate. Dacă vroia să fie ‘micul Che Guevara’, trebuia să o facă când a fost impus președinte TSD, respectiv în urmă cu doi ani. Atunci trebuia să demonstreze că are capacitatea de a schimba ceva în politica națională. Cred că, cel mai bine ar fi ca toți să își vadă de ceea ce știu să facă, iar în cazul de față, unii știu să cânte, iar alții știu să facă politică.

Mihai Sturzu și-a bătut joc și a distrus tot ce a construit pentru tineretul social democrat președintele Victor Ponta, iar apoi președintele Nicolae Bănicioiu. Personal, sunt membru PSD de 13 ani și niciodată nu m-am considerat a fi comunist, așa cum a afirmat Mihai Sturzu despre noi toți. Tocmai de aceea, doresc să îi sugerez ca, atunci când va mai face declarații politice să le facă în nume personal și nu în numele tuturor tinerilor social-democrați.

Prestațiile din ultimele zile și sentimentul de încredere exagerată în calitățile proprii, nu aduce onoare tinerilor sociali democrați. Un astfel de comportament nu face decât să dezbine tinerii sociali democrați.

Iar la final, am un mesaj pentru Mihai Sturzu: Mihai, pe noi, tinerii social-democrați din Maramureș, nu ne reprezinți!’, a încheiat Cosmin Butuza, liderul TSD Maramureș.

Biroul de presă al PSD Maramureș

Ionuț Jarda a fost ales în fruntea organizației TSD Sîngeorz-Băi

Ionuț Jarda a fost confirmat în funcție în urma unei conferințe care a reunit peste 30 de tineri din Sîngeorz-Băi și la care a participat Vicepreședintele PSD B-N, Deputatul Daniel Suciu și Președintele TSD B-N, Bogdan Ivan. Din echipa de conducere a organizației TSD Sîngeorz-Băi face parte și Bogdan Istrate, Florin Pop, Ianoș Lică — Vicepreședinți, Florentina Penti — Secretar, Miron Traian — Trezorier, Nistor Florina — Președinte Liga Elevilor.

Deputatul Daniel Suciu, Candidat la Primăria Sîngeorz-Băi a declarat: La Sîngeorz-Băi toți oamenii, dar mai ales tinerii așteaptă o schimbare profundă! Mă încurajez pe zi ce trece, atunci când văd că tot mai mulți oameni de bine vin alături de mine și de proiectul meu pentru Sângeorz-Băi! Suntem o echipă serioasă, credibilă, care știm ce avem de făcut pentru sîngeorzeni și pentru viitorul tinerilor de aici!

Bogdan-Gruia Ivan, Președintele TSD a declarat: Pentru prima dată după mult timp, descopăr în tinerii de la Sîngeorz-Băi speranță că acest oraș poate avea un viitor frumos! Ionuț Jarda, bun venit alături de echipa TSD, Bogdan Istrate, îți mulțumesc pentru toată activitatea ta de până acum și sunt convins că acum suntem mai puternici ca niciodată! Tinerii din Sîngeorz-Băi au un obiectiv clar: Daniel Suciu primar! Iar noi toți, suntem alături de ei!

Totodată, au avut loc alegeri la organizațiile TSD Cetate și TSD Șieu.

Loredana Curean a fost validată în funcția de Președinte TSD Cetate și Adrian Eremie în funcția de Președinte Executiv al TSD Cetate în urma unei conferințe de alegeri care a reunit peste 20 de tineri din comună și la care au participat, pimarul comunei Cetate Moldovan Daniel, viceprimarul Bozga Viorel, Candidatul PSD la Primăria Comunei Cetate Lucian Tarniță, Vicepreședintele TSD Bistrița-Năsăud, Oana Prislopan, Secretarul Organizației TSD Bistrița-Năsăud, Alin Demian, Președintele Ligii Elevilor, Alex Ignatiuc și președintele TSD Dumitra, Ungur Grigore.

Din echipa de conducere a TSD Cetate mai fac parte Negrea Larisa-Secretar, Ovidiu Tiniș, Cilean Raul, Costinea Marius, Ilieș Paul-Vicepreșediniți, Pintea Mihaela-Trezorier, Costinea Darius, Costinea Bogdan, Deac Vasile, Cosmin Cătună, Florina Curean — membrii în biroul politic local.

Dan Tiniș a fost aleas președinte al Organizației TSD Șieu.

În cadrul conferinței au mai fost votați pentru funcțiile de Vicepreședinți Florin Bîlc, Claudiu Dipșan, Alina Mihalca și Larisa Costea. Secretar al organizației a fost aleasă Florina Malovi, iar pentru funcțiile de membru în cadrul biroului organizației au fost votați Anamaria Mihalca și Cătălin Zbâncă. Trezorier al organizației a fost desemnat, prin vot, Doru Buha.

Biroul de presă

TSD Bistrița-Năsăud

Tinerii social-democraţi din întreaga ţară se întâlnesc în Maramureş

În perioada 19-21 februarie, în Vişeu de Sus va avea loc Comitetul Executiv Naţional (CNEx) al Tineretului Social Democrat (TSD). Vor fi prezenţi Gabriel Petrea, preşedintele TSD la nivel naţional şi europarlamentarul Emilian Pavel, dar şi preşedinţii filialelor judeţene ai TSD, precum şi reprezentanţi ai tinerilor social-democraţi din fiecare judeţ din România. 

”În cadrul Comitetul Executiv Naţional, desfăşurat în Vişeu de Sus, va fi analizată situaţia actuală a TSD, precum şi stadiul de organizare al fiecărei organizaţii din ţară. Totodată, se vor centraliza şi candidaturile tinerilor social-democraţi pentru alegerile locale din 5 iunie, urmând să fie stabilit şi planul de acţiuni pentru anul 2016. Tot în cadrul CNEx al TSD se vor organiza şi structurile de implementare şi coordonare ale Ligii Elevilor Social-Democraţi (LESD), Ligii Studenţilor Social-Democraţi (LSSD) şi Ligii Tinerelor Social-Democrate (LTSD)”, a declarat Cosmin Butuza, preşedintele TSD Maramureş.

Conform comunicatului remis de PSD Maramureş, vineri, 19 februarie, în Vişeu de Sus va avea loc şi Regionala de Nord-Vest, unde vor participa preşedinţii şi delegaţii TSD din şapte judeţe: Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Bihor, Cluj şi Mureş. Alături de tinerii social-democraţi, la întâlnirea din Vişeu de Sus vor fi prezenţi şi Gabriel Zetea, preşedintele PSD Maramureş, deputatul Gheorghe Şimon, vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, deputatul Florin Tătaru, preşedinte interimar al PSD Baia Mare, deputatul Călin Matei, precum şi senatorii Liviu Marian Pop şi Sorin Bota.