Cosmin Butuza: ‘TSD Maramureș se dezice de afirmațiile lui Mihai Sturzu’

Tinerii social democrați din Maramureș se consideră deranjați de ieșirea necontrolată a liderului central al TSD, Mihai Sturzu.

Reprezentanții TSD din județ au precizat că toate declarațiile pe care le-a făcut Sturzu în cadrul Congresului PSD nu reprezintă opinia tinerilor din țară și, cu siguranță, nu este o opinie împărtășită de tinerii din Maramureș.

Cosmin Butuza, președintele TSD Maramureș s-a arătat foarte dezamăgit de reacțiile lui Mihai Sturzu și a subliniat că acesta ar trebui să vorbească doar în nume personal, nu în numele tuturor tinerilor social-democrați.

‘Nu poate face afirmații în numele nostru, nu înainte de a se consulta măcar cu liderii organizațiilor județene ale TSD din țară. Sâmbătă, 17 octombrie 2015, în cadrul Comitetului Executiv Național al TSD am stabilit doar data alegerilor în cadrul organizației de tineret și l-am mandatat pe Mihai Sturzu pentru a participa la Congresul Național al PSD. Acesta trebuia doar să anunțe seniorii despre ziua stabilită de noi pentru alegerile naționale la tineret, însă de aici până la a cere anularea alegerilor interne în PSD este o acțiune pe care nimeni nu a prevăzut-o.

Mai mult, vreau să îi aduc aminte lui Mihai Sturzu despre faptul că președintele PSD, Liviu Dragnea a fost ales lider al partidului la nivel central prin votul a 97% dintre membrii PSD, în timp ce președintele TSD a fost impus în urmă cu doi ani, fără contracandidat’, a declarat, extrem de dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, liderul TSD Maramureș, Cosmin Butuza.

Cosmin Butuza, președinte TSD Maramureș:’ Mihai, pe noi, tinerii social democrați din Maramureș, nu ne reprezinți!’

Tinerii social-democrați maramureșeni susțin, prin vocea liderului lor, Cosmin Butuza, că timp de doi ani, cât a fost președinte al TSD la nivel național, Mihai Sturzu nu a făcut nimic altceva decât să își urmărească interesul personal și să dezbine, prin impunerea apropiaților săi în funcții de conducere.

‘Acum vine și ne dă lecții de morală și de unitate. Dacă vroia să fie ‘micul Che Guevara’, trebuia să o facă când a fost impus președinte TSD, respectiv în urmă cu doi ani. Atunci trebuia să demonstreze că are capacitatea de a schimba ceva în politica națională. Cred că, cel mai bine ar fi ca toți să își vadă de ceea ce știu să facă, iar în cazul de față, unii știu să cânte, iar alții știu să facă politică.

Mihai Sturzu și-a bătut joc și a distrus tot ce a construit pentru tineretul social democrat președintele Victor Ponta, iar apoi președintele Nicolae Bănicioiu. Personal, sunt membru PSD de 13 ani și niciodată nu m-am considerat a fi comunist, așa cum a afirmat Mihai Sturzu despre noi toți. Tocmai de aceea, doresc să îi sugerez ca, atunci când va mai face declarații politice să le facă în nume personal și nu în numele tuturor tinerilor social-democrați.

Prestațiile din ultimele zile și sentimentul de încredere exagerată în calitățile proprii, nu aduce onoare tinerilor sociali democrați. Un astfel de comportament nu face decât să dezbine tinerii sociali democrați.

Iar la final, am un mesaj pentru Mihai Sturzu: Mihai, pe noi, tinerii social-democrați din Maramureș, nu ne reprezinți!’, a încheiat Cosmin Butuza, liderul TSD Maramureș.

Biroul de presă al PSD Maramureș