Gabriel Petrea la Regionala TSD Oltenia: „Unde este garanția pentru tineri?”

Președintele TSD Dolj, Alexandra Presură, a participat duminică, 24 iulie 2016, la conferița de presă susținută în deschiderea lucrărilor Regionalei TSD Oltenia de la Târgu-Jiu, alături de președintele TSD Gabriel Petrea, președintele TSD Gorj, Claudiu Manta, președintele TSD Brăila, Adrian Rîndunică și nu numai.

În cadrul conferinței de presă, președintele TSD, Gabriel Petrea, a atras atenția asupra mai multor probleme ce îi vizează în mod deosebit pe tinerii români.

„Vreau să trag un semnal de alarmă și îi solicităm ministrului muncii și premierului Cioloș să ne dea explicații cu privire la «Garanția pentru tineri».

Există în strategia Comisiei Europene o politică foarte clară pentru tinerii care nu sunt în sistemul de educație, care nu sunt angajați si nici nu sunt înscriși în alte programe.

Există fonduri speciale pentru aceștia, iar România a primit pentru acest program, pentru tinerii neangajați, circa 30 milioane de euro pe care nu i-a folosit și  a trebuit să îi returnăm.

Vrem să știm de ce am ajuns în situația în care, noi, ca țară, unde șomajul în rândul tinerilor este peste 20%, să returnăm acești bani.

Vrem să știm care este politica acestui guvern cu privire la angajabilitatea tinerilor”, a declarat Gabriel Petrea, președintele TSD.

/ In Știri / By admin / Comentariile sunt închise pentru Gabriel Petrea la Regionala TSD Oltenia: „Unde este garanția pentru tineri?”

Related Posts