Gabriel Petrea, președintele Tineretului Social Democrat: Tinerii trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare țară europeană!

Organizația TSD România este reprezentată în biroul de conducere al Tinerilor Socialiști Europeni de vicepreședintele nou ales, doamna Cătălina Ștefănescu. 25 de membri TSD au participat sâmbătă, 8 aprilie, la cel de-al 13-lea congres al Tinerilor Socialiști Europeni unde s-a votat noua structură de conducere.

‘Prin prezența unui membru TSD în conducerea structurii YES (Young European Socialists) transmitem un semnal de unitate și solidaritate față de partenerii europeni. În același timp, acum avem posibilitatea de a promova proiectele TSD și ale României la nivel european, astfel încât să implementăm politicile necesare pentru dezvoltarea economică și socială a tuturor tinerilor din țările europene. Cred că doar printr-o deschidere pe plan internațional, vom reuși să punem în practică proiectele de integrare, egalitate de șanse sau pentru dezvoltarea tinerilor. Cu această ocazie, vreau să îl felicit pe colegul nostru Joao Albuquerue pentru funcția de președinte YES și să îl asigur că prin colega noastră, Cătălina ștefănescu, vicepreședinte YES, vom contribui într-un mod activ și aplicat la elaborarea și implementarea proiectelor menite să crească calitatea vieții tinerilor. Tinerii trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare țară europeană! ‘a afirmat Gabriel Petrea, președintele TSD.

/ In Comunicate de presă / By gherle anca / Comentariile sunt închise pentru Gabriel Petrea, președintele Tineretului Social Democrat: Tinerii trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare țară europeană!